Astăzi se fac 121 de ani de la naşterea lui Charlie Chaplin, eveniment frumos pentru toti cei care au ras la filmuletele lui. Sunt sigura ca i s-a cantat din suflet “La multi ani” de fiecare data, pentru ca oamenii continua sa ii memoreze aniversarea chiar si dupa moartea lui. Cand eram mica, nu intelegeam exact care e treaba cu actorii si realitatea, abia recent am descoperit ca actorul Chaplin si omul Chaplin arata foarte diferit in realitatea (eu chiar am crezut ca Leonardo DiCaprio a murit pe bune in Titanic si am ramas socata sa il vad dupa un interval de jumatate de an in alt film, radeti, asa si-ar fi dorit si Chaplin in acest caz).
„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun nişte pantaloni lăbărţaţi, pantofi mari, un baston şi un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aştepta să fiu mai bătrân şi am adăugat o mustaţă mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puţin, fără să îmi ascundă expresia. Nu ştiam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele şi machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.” -Frumos, nu?
Desi aparuse sunetul si filmele cu dialog inca din 1927, Chaplin a refuzat sa se conformeze si a continuat cu filmul mut pana in anul 1930 declarand: „Acţiunea este înţeleasă mult mai general decât cuvintele. Ascultă descrierea unui obiect necunoscut – un Warthog african de exemplu; apoi priveşte o poză a animalului şi vei vedea ce surprins vei fi.”
“Viata este o tragedie atunci cand e privita in prim-plan si o comedie cand o privesti in plan larg.” spunea Chaplin. Cred ca e cazul sa revad filmele cu el.
Uau! 120 de ani…